Autorizarea unei instituții emitente de monedă electronică: procedura, pas cu pas

I. Cine acorda autorizația de funcționare în calitate de instituție emitentă de monedă electronică?

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea 210/2019, competența de a acorda autorizația de funcționare în calitate de instituție emitentă de monedă electronică revine în mod exclusiv Băncii Naționale a României, aceasta putând fi conferită numai unei persoane juridice de naționalitate română, constituită și funcționând în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care întrunește cumulativ următoarele condiții: (i) deține sediul real pe teritoriul statului român și (ii) desfășoară, cel puțin în parte, activitatea de emitere a monedei electronice pe teritoriul național. Se impune precizarea, că persoanele fizice, indiferent de cetățenie, precum și entitățile de drept străin nu beneficiază de vocația legală de a formula, în nume propriu, o cerere de autorizare în temeiul actului normativ analizat.

II. Condițiile de fond supuse verificării prealabile

Anterior parcurgerii etapelor procedurale propriu-zise, Banca Națională a României procedează la evaluarea îndeplinirii a patru condiții de fond, menite a proba existența unui cadru de administrare prudent și sănătos în cadrul viitoarei instituții:

a) Cadrul de administrare: solicitantul trebuie să facă dovada existenței unei structuri organizatorice clar definite, cu linii de responsabilitate și competență riguros stabilite, dublate de proceduri adecvate de identificare, evaluare și gestionare a riscurilor, precum și de mecanisme de control intern corespunzătoare, inclusiv sub aspect administrativ și contabil;

b) Persoanele care asigură conducerea: acestea trebuie să întrunească cerințele de reputație și, respectiv, de cunoștințe și experiență adecvate naturii, extinderii și complexității activității preconizate, fiecare persoană vizată urmând a fi supusă aprobării prealabile a Băncii Naționale a României, sub sancțiunea imposibilității exercitării atribuțiilor ;

c) Acționarii care dețin participații calificate: calitatea acestora trebuie apreciată ca fiind adecvată de către autoritatea de supraveghere ;

d) Capitalul inițial: cuantumul acestuia nu poate fi inferior echivalentului în lei a 350.000 euro, calculat la data acordării autorizației .

III. Procedura de autorizare:

1. Constituirea persoanei juridice și îndeplinirea prealabilă a condițiilor de fond. Este necesar ca solicitantul să existe, la momentul depunerii cererii, ca entitate juridică de drept român, cu sediul real pe teritoriul țării, având deja configurate structura de guvernanță, capitalul social și persoanele desemnate în funcții de conducere, astfel încât acestea să poată fi supuse verificărilor anterior menționate.

2. Depunerea cererii de autorizare, însoțită de documentația aferentă. Cererea se înaintează Băncii Naționale a României, fiind însoțită de documentația și informațiile prevăzute de reglementările emise de bancă în aplicarea actului normativ . Sub acest aspect, se cuvine subliniat că exhaustivitatea și acuratețea dosarului prezintă o importanță determinantă, întrucât o cerere incompletă declanșează un mecanism de completare susceptibil a genera întârzieri semnificative în derularea procedurii, astfel cum rezultă din etapele subsecvente.

3. Verificarea caracterului complet al cererii. În ipoteza în care cererea nu satisface exigențele instituite de lege, Banca Națională a României notifică solicitantului documentele sau informațiile lipsă, acesta din urmă dispunând de un termen de cel mult 3 luni de la data comunicării pentru a le prezenta. Pentru motive temeinic justificate, solicitantul poate formula o cerere de prelungire a acestui termen.

4. Curgerea termenului legal de evaluare. Termenul de 3 luni în interiorul căruia Banca Națională a României este obligată să se pronunțe asupra cererii începe să curgă exclusiv de la momentul la care aceasta este considerată completă.

5. Solicitări suplimentare de informații și incidența suspendării termenului. În cadrul primelor 20 de zile lucrătoare de la data primirii cererii complete, Banca Națională a României este îndreptățită să solicite informații suplimentare, apreciate ca relevante pentru evaluare, solicitantul dispunând de un termen de 30 de zile lucrătoare pentru a răspunde. Pe toată durata acestui interval, termenul de 3 luni se suspendă de drept , astfel încât durata efectivă a procedurii poate excede considerabil termenul teoretic, în măsura în care dosarul necesită clarificări suplimentare.

Solicitantul are, la rândul său, opțiunea de a transmite, din proprie inițiativă, informații suplimentare apreciate ca relevante, cu condiția ca acestea să fie prezentate cu cel puțin 30 de zile anterior expirării termenului în care Banca Națională a României trebuie să se pronunțe. Informațiile transmise ulterior acestui prag temporal nu sunt luate în considerare, urmând a fi restituite solicitantului.

6. Pronunțarea deciziei de către Banca Națională a României. Autoritatea de supraveghere comunică solicitantului hotărârea adoptată, respectiv acordarea autorizației sau respingerea cererii, hotărârea de respingere trebuind să cuprindă motivele care au stat la baza acesteia. Printre motivele susceptibile a fundamenta respingerea cererii se numără: neîndeplinirea cerinței privind capitalul inițial minim, nedemonstrarea, prin planul de afaceri, a aptitudinii instituției de a-și atinge obiectivele propuse cu respectarea cerințelor legale incidente, inadecvarea cadrului de administrare și a procedurilor de control intern raportat la natura activității, lipsa reputației sau a experienței necesare în privința persoanelor din conducere; caracterul neadecvat al calității acționarilor cu participații calificate, caracterul incomplet al documentației, precum și insuficiența politicii de securitate prezentate sub aspectul protecției utilizatorilor de servicii de plată.

7. Momentul de la care autorizația produce efecte juridice. Se impune subliniată o distincție de natură a produce consecințe practice semnificative: hotărârea de acordare a autorizației produce efecte juridice de la data înscrierii instituției în Registrul instituțiilor emitente de monedă electronică, administrat de Banca Națională a României, iar nu de la data adoptării deciziei . Acest registru are caracter public, fiind accesibil online.

IV. Obligațiile subsecvente autorizării

Ulterior obținerii autorizației, instituția are obligația de a comunica Băncii Naționale a României orice modificare survenită în situația sa, potrivit reglementărilor emise de bancă în aplicarea legii, precum și de a menține, pe toată durata funcționării, condițiile care au stat la baza acordării autorizației, respectiv nivelul capitalului, structura de guvernanță și persoanele de conducere aprobate.

V. Retragerea autorizației

Banca Naţională a României este îndreptățită să retragă autorizația deja acordată în oricare dintre următoarele ipoteze: neînceperea activității în termen de 12 luni de la autorizare ori încetarea acesteia pentru o perioadă mai mare de 6 luni, neexercitarea activității de emitere a monedei electronice pe teritoriul României, obținerea autorizației pe baza unor informații false sau prin mijloace ilegale, neîndeplinirea ulterioară a condițiilor care au fundamentat autorizarea, periclitarea stabilității sistemului de plăți prin continuarea activității, sau aplicarea unei sancțiuni administrative.

VI. Renunțarea voluntară la autorizație

Într-o ipoteză mai puțin uzitată în practică, acționarii ori asociații instituției pot decide, din proprie inițiativă, renunțarea la autorizație, concomitent cu dizolvarea entității, cu condiția ca împotriva acesteia să nu fi fost deschisă procedura insolvenței. În acest scop, este necesară transmiterea către Banca Națională a României a hotărârii adunării generale, însoțită de un plan care să asigure stingerea integrală a obligațiilor față de deținătorii de monedă electronică emisă de instituție, aprobarea renunțării fiind condiționată de îndeplinirea acestor cerințe .

VII. Regimul sancționator aplicabil emiterii neautorizate

Emiterea de monedă electronică fără obținerea prealabilă a autorizației Băncii Naționale a României constituie infracțiune, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă . În mod similar, utilizarea neautorizată a sintagmei „instituție emitentă de monedă electronică” sau a unor derivate ale acesteia constituie infracțiune.

Distribuie:

Alte postări