Desfacerea căsătoriei ( divorțul) este un demers juridic reglementat strict de lege, iar cadrul normativ român pune la dispoziția soților mai multe variante procedurale pentru realizarea divorțului.
În funcție de gradul de consens dintre părți, de existența copiilor minori și de eventualele neînțelegeri patrimoniale sau personale, divorțul poate fi realizat administrativ, în fața notarului public sau pe cale judiciară.
În mod firesc, documentele care trebuie depuse diferă de la o procedură la alta, motiv pentru care este important ca acestea să fie cunoscute dinainte.
Divorțul pe cale administrativă, în fața ofițerului de stare civilă
Această formă de divorț este cea mai simplă din punct de vedere procedural, însă este permisă doar în situații limitative.
Condiția esențială este existența acordului ambilor soți asupra desfacerii căsătoriei și lipsa copiilor minori, indiferent dacă aceștia sunt născuți din căsătorie sau adoptați.
Pentru inițierea procedurii sunt necesare:
- actele de identitate ale ambilor soți;
- certificatul de căsătorie în original;
- declarație autentificată în fața notarului public, în situația în care ultima locuință comună nu este aceeași cu domiciliul sau reședința ambilor soți înscrisă în actele de identitate;
- cererea de divorț formulată și semnată personal de ambele părți, depusă la serviciul de stare civilă competent.
După depunerea cererii, legea instituie un termen de reflecție de 30 de zile, la expirarea căruia, dacă voința soților se menține, ofițerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei și eliberează certificatul de divorț, document ce va fi înmânat foștilor soți într-un termen maxim de 5 zile lucrătoare.
Divorțul prin notar public
Divorțul notarial reprezintă o alternativă frecvent aleasă, datorită duratei reduse și a formalismului limitat. Acesta poate fi utilizat atât de soții care nu au copii minori, cât și de cei care au copii, cu condiția ca între părți să existe un acord complet asupra tuturor efectelor divorțului.
Notarul solicită:
- actele de identitate ale soților;
- certificatul de căsătorie în original;
- certificatele de naștere ale copiilor minori.
În plus, soții trebuie să își exprime acordul cu privire la desfacerea căsătoriei și, atunci când există copii, cu privire la modul de exercitare a autorității părintești, locuința copilului, relațiile personale cu părintele nerezident și contribuția la întreținerea minorului.
Notarul verifică atât consimțământul soților, cât și respectarea interesului superior al copilului, iar la final emite certificatul de divorț.
Divorțul soluționat de instanța de judecată
Calea judiciară intervine atunci când nu există consens între soți sau când divorțul este solicitat pentru motive imputabile unuia dintre aceștia.
Tot instanța este competentă să soluționeze situațiile în care există conflicte legate de copii, bunuri comune sau alte cereri accesorii.
În acest caz, demersul începe prin formularea unei cereri de chemare în judecată, la care se anexează:
- copia actului de identitate al reclamantului;
- certificatul de căsătorie;
- certificatele de naștere ale copiilor minori, dacă este cazul;
- orice probe care susțin motivele invocate pentru divorț.
De asemenea, este necesară dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Instanța va analiza nu doar cererea principală de divorț, ci și aspectele conexe, precum autoritatea părintească, locuința minorului, pensia de întreținere sau partajul bunurilor comune.
Aspecte juridice care nu trebuie neglijate
Indiferent de procedura aleasă, certificatul de căsătorie rămâne un document central în toate formele de divorț. În situațiile în care sunt implicați copii minori, legea impune o analiză prioritară a interesului superior al acestora, iar orice acord al părinților este supus unui control de legalitate și oportunitate. Alegerea tipului de divorț trebuie făcută raportat la realitatea concretă a relației dintre soți, la nivelul de conflict și la existența unor chestiuni nerezolvate privind copiii sau patrimoniul comun.