
Atunci când copilul tău este reținut fără drept de către o altă persoană, legea oferă un instrument juridic clar pentru restabilirea situației: acțiunea de înapoierea copilului minor de la alte persoane. Aceasta este o acțiune personală prin care se urmărește ocrotirea minorului și realizarea dreptului părintelui de a-l ține pe copil la domiciliul său legal, pentru a-l putea crește și educa corespunzător.
În practică, această situație intervine atunci când o persoană, care poate fi celălalt părinte, bunici, rude sau chiar persoane străine, reține minorul fără a avea un titlu legal sau o justificare juridică.
Instanța va analiza cererea punând pe primul loc interesul superior al copilului, urmărind ca dezvoltarea acestuia să nu fie primejduită și asigurându-se că minorul se poate întoarce la părintele care îi exercită drepturile părintești în mod obișnuit.
Cine poate introduce acțiunea și împotriva cui?
Calitatea de reclamant aparține părintelui la care s-a stabilit locuința minorului prin hotărâre judecătorească sau convenție notarială ori a parinților căsătoriți cand copilul minor este reținut de altă persoană.
De cealaltă parte, pârâtul este orice persoană care reține copilul fără drept, fie că vorbim despre părintele căruia nu i-a fost stabilită locuința minorului sau despre alte rude, precum unchi sau bunici.
Probele necesare și rolul instanței
Pentru a obține înapoierea copilului, reclamantul trebuie să prezinte dovezi solide în fața instanței. Printre probele esențiale se numără:
- Înscrisuri: Certificatul de naștere al copilului și hotărârea judecătorească sau convenția notarială care stabilește locuința minorului.
- Interogatoriul pârâtului: Pentru a clarifica motivele reținerii fără drept a copilului.
- Martori: Care pot confirma faptul reținerii și condițiile în care este exercitată autoritatea părintească.
- Raportul de anchetă psiho-socială: Necesar pentru evaluarea contextului în care se află minorul.
Un aspect procedural foarte important este vârsta copilului: dacă minorul a împlinit 10 ani, audierea acestuia în instanță devine obligatorie pentru a-i afla opinia cu privire la situația sa.
Temeiul legal al acestei acțiuni este prevăzut de art. 495 din Codul civil. Din punct de vedere financiar, taxa judiciară de timbru este fixă, în cuantum de 20 lei.
Competența de soluționare aparține judecătoriei, în calitatea sa de instanță de tutelă. Din punct de vedere teritorial, cererea se introduce la instanța de la domiciliul copilului.