DREPT PENAL

Dreptul penal este ramura dreptului care reglementează infracțiunile și sancțiunile aplicabile acestora. Scopul său principal este protejarea ordinii sociale și a valorilor fundamentale prin prevenirea și sancționarea comportamentelor considerate periculoase pentru societate. Dreptul penal stabilește norme referitoare la ce comportamente sunt considerate infracțiuni, precum și la sancțiunile aplicabile acestora, de la amenzi și pedepse cu închisoarea până la măsuri educative sau de reabilitare. 

Este o ramură complexă și în continuă evoluție, care implică o serie de principii și reguli, precum prezumția de nevinovăție, proporționalitatea pedepselor și respectarea drepturilor individuale în procesul penal.

Cabinetul nostru de avocatură este dedicat furnizării de servicii juridice de înaltă calitate în domeniul dreptului penal, având expertiza și resursele necesare pentru a răspunde cerințelor complexe ale clienților în diverse aspecte legate de dreptul penal. Cu o abordare profesionistă, dedicată și personalizată, cabinetul vă poate oferi sprijinul și asistența necesară pentru a obține rezultate favorabile și a vă proteja interesele în contextul unei probleme penale.

Activitatea cabinetului nostru în domeniul dreptului penal constă în furnizarea unui suport juridic specializat pentru clienții implicați în diverse probleme din sfera dreptului penal. 

Serviciile noastre juridice cuprind următoarele:
• Consultanță juridică specializată în dreptul penal;
• Evaluarea procedurilor de urmărire penală, verificarea legalității acestora și gestionarea probelor;
• Dezvoltarea strategiilor de apărare eficiente, inclusiv propunerea de probe necesare pentru protejarea drepturilor și intereselor clientului;
• Asistență în toate acțiunile judiciare desfășurate în cadrul fazei de urmărire penală, în fața autorităților judiciare, unităților de poliție și parchet, inclusiv DNA, DIICOT;
• Formularea de plângeri împotriva actelor emise de organele de urmărire penală;
• Asistență juridică și reprezentare în cadrul procedurilor privind măsurile preventive;
• Asigurarea asistării și reprezentării clientului în fazele de cameră preliminară și de judecată;
• Redactarea plângerilor penale, cererilor și memorandelor în fața organelor de urmărire penală;
• Formularea căilor de atac împotriva hotărârilor penale pronunțate în mod ilegal.

Asistența și reprezentarea juridică acoperă o gamă largă de acuzații penale, atât infracțiuni prevăzute de Codul Penal (contra persoanei, contra patrimoniului, infracțiuni de corupție și de serviciu, contra siguranței publice, privitoare la regimul rutier), dar și infracțiuni prevăzute de legi speciale – Legea nr. 143/2000 privind traficul de droguri sau Legea nr. 78/2000 privind faptele de corupție. Misiunea noastră este să vă ajutăm să înțelegeți legea penală și implicatiile nerespectării ei, precum și să vă protejăm împotriva posibilelor abuzuri din partea autorităților judiciare.