MALPRAXIS MEDICAL
O eroare medicală poate avea consecințe importante asupra sănătății, vieții profesionale și vieții personale a pacientului. Nu orice rezultat nefavorabil al unui tratament reprezintă însă malpraxis.
Pentru a exista răspundere medicală trebuie analizate conduita medicului sau a unității sanitare, standardul profesional aplicabil, prejudiciul suferit de pacient și legătura de cauzalitate dintre conduita medicală și prejudiciu.
Cabinetul de Avocat Petrescu Ecaterina Sorina oferă consultanță, asistență și reprezentare juridică în cauze de malpraxis medical și litigii privind răspunderea profesională medicală.
Ce este malpraxisul medical
Potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, malpraxisul reprezintă eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, care produce un prejudiciu pacientului și poate atrage răspunderea civilă a personalului medical, precum și, după caz, a furnizorului de servicii medicale.
Răspunderea medicală poate interveni, în principal, atunci când prejudiciul este produs printr-o eroare profesională manifestată sub forma neglijenței, imprudenței sau a cunoștințelor medicale insuficiente, în cadrul activităților de prevenție, diagnostic sau tratament. Legea reglementează, de asemenea, răspunderea pentru prejudiciile rezultate din nerespectarea obligațiilor privind confidențialitatea, consimțământul informat, acordarea asistenței medicale sau depășirea limitelor competenței profesionale, în condițiile prevăzute de lege.
Prin urmare, existența unui rezultat medical nefavorabil nu echivalează, prin ea însăși, cu existența unui caz de malpraxis. Pentru angajarea răspunderii trebuie analizat dacă a existat o abatere profesională imputabilă, dacă pacientul a suferit un prejudiciu și dacă între conduita medicală și prejudiciul produs există o legătură de cauzalitate.
În practică, această analiză presupune examinarea documentelor medicale, a diagnosticului, a investigațiilor efectuate, a tratamentului recomandat, a intervențiilor realizate, a conduitei personalului medical și, după caz, a modului în care pacientul a fost informat și și-a exprimat consimțământul.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 95/2006 prevăd, în același sens, că eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, care a produs prejudicii pacientului, atrage răspunderea civilă a personalului medical și/sau a furnizorului de servicii medicale.
Când poate exista răspundere medicală
Răspunderea civilă medicală poate interveni atunci când, în exercitarea actului medical, personalul medical sau, după caz, furnizorul de servicii medicale produce pacientului un prejudiciu printr-o conduită contrară obligațiilor profesionale aplicabile.
Potrivit Legii nr. 95/2006, personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ neglijența, imprudența sau cunoștințele medicale insuficiente în exercitarea profesiei. Totodată, răspunderea poate fi angajată și pentru prejudiciile rezultate din nerespectarea reglementărilor privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale, precum și pentru depășirea limitelor competenței profesionale, cu excepția situațiilor de urgență în care nu este disponibil personal medical cu competența necesară.
În concret, pentru angajarea răspunderii trebuie analizate cumulativ conduita medicală imputată, existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre această conduită și prejudiciul produs pacientului.
Prin urmare, simplul fapt că tratamentul nu a avut rezultatul dorit sau că a intervenit o complicație nu este suficient. Trebuie verificat dacă rezultatul nefavorabil este consecința unei erori profesionale sau reprezintă un risc ori o complicație care poate apărea chiar și în condițiile respectării standardelor medicale.”
Această formulare este mai aproape de art. 653 și urm. din Legea nr. 95/2006 și delimitează corect eroarea profesională de simpla evoluție nefavorabilă a actului medical.
Diagnostic greșit sau întârziat
Stabilirea unui diagnostic corect și într-un interval de timp rezonabil reprezintă una dintre etapele esențiale ale actului medical. O eroare de diagnostic poate avea consecințe semnificative atunci când conduce la întârzierea unui tratament necesar, la administrarea unui tratament neadecvat, la agravarea stării de sănătate sau la pierderea unei șanse reale de vindecare ori de ameliorare.
Totuși, existența unui diagnostic inițial greșit nu atrage automat răspunderea medicală. Pentru a putea discuta despre malpraxis, trebuie analizat dacă medicul a respectat conduita profesională impusă de datele disponibile la momentul examinării, dacă au fost recomandate investigațiile necesare, dacă simptomele au fost evaluate corespunzător și dacă diagnosticul stabilit era justificat în raport cu informațiile medicale existente.
Răspunderea poate deveni incidentă atunci când diagnosticul greșit sau întârziat este rezultatul unei conduite neglijente, imprudente ori al unei evaluări medicale care se situează sub standardul profesional aplicabil, iar această conduită a produs pacientului un prejudiciu.
În practică, analiza unui asemenea caz presupune compararea conduitei efectiv urmate cu ceea ce ar fi trebuit să facă, în aceleași împrejurări, un profesionist prudent și competent, ținând cont de specialitatea medicală, informațiile disponibile la acel moment și protocoalele ori ghidurile relevante.
Tratament sau intervenție medicală necorespunzătoare
Răspunderea medicală poate fi angajată și atunci când tratamentul recomandat sau intervenția efectuată nu respectă regulile profesionale aplicabile și această abatere produce pacientului un prejudiciu.
Analiza nu se limitează la rezultatul final al tratamentului. Este necesar să se verifice dacă indicația terapeutică a fost justificată, dacă au fost avute în vedere alternativele medicale rezonabile, dacă intervenția a fost realizată cu respectarea standardelor profesionale și dacă pacientul a fost monitorizat corespunzător înainte, în timpul și după procedură.
Pot deveni relevante, de exemplu, alegerea unui tratament contraindicat, administrarea necorespunzătoare a unui medicament, nerespectarea dozajului, efectuarea unei intervenții fără investigațiile prealabile necesare, întârzierea unei intervenții urgente sau lipsa unei monitorizări adecvate după tratament.
Nici în aceste situații existența unei complicații sau a unui rezultat nefavorabil nu dovedește, prin ea însăși, malpraxisul. Trebuie stabilit dacă prejudiciul este consecința unei erori profesionale imputabile și dacă există o legătură de cauzalitate între conduita medicală și prejudiciul suferit de pacient.
În practică, documentația medicală completă și evaluarea de specialitate sunt esențiale pentru a distinge între un risc inerent al procedurii și o conduită medicală necorespunzătoare.
Consimțământul informat al pacientului
Consimțământul informat reprezintă una dintre obligațiile esențiale care preced, în principiu, efectuarea unei intervenții sau a unui tratament medical. Pacientul trebuie să primească informații suficiente, clare și adaptate nivelului său de înțelegere, astfel încât decizia sa să fie una reală și conștientă.
Potrivit Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, acesta are dreptul de a fi informat cu privire la starea sa de sănătate, intervențiile medicale propuse, riscurile potențiale ale fiecărei proceduri, alternativele existente, precum și consecințele neefectuării tratamentului. În anumite situații, lipsa unei informări adecvate poate atrage răspunderea chiar dacă intervenția medicală a fost, din punct de vedere tehnic, corect efectuată.
Simpla existență a unui formular semnat nu înseamnă, în mod automat, că obligația de informare a fost îndeplinită. Trebuie analizat dacă pacientul a primit efectiv informațiile relevante, dacă acestea au fost comunicate într-o manieră inteligibilă și dacă a avut posibilitatea reală de a accepta sau refuza procedura în cunoștință de cauză.
În practică, problemele apar frecvent atunci când pacientul susține că nu a fost informat asupra unui risc semnificativ care ulterior s-a materializat, că nu i-au fost prezentate alternativele terapeutice sau că acordul său a fost obținut într-un mod pur formal.
Evaluarea unui asemenea caz presupune analiza documentelor medicale, a formularului de consimțământ, a mențiunilor din foaia de observație, a eventualelor recomandări scrise și a celorlalte probe din care poate rezulta modul în care s-a realizat informarea pacientului.
Infecțiile asociate asistenței medicale.
Infecțiile asociate asistenței medicale pot ridica probleme distincte de răspundere atunci când apar în legătură cu internarea, tratamentul sau o intervenție efectuată într-o unitate sanitară.
Simplul fapt că o infecție a apărut în timpul sau după spitalizare nu este suficient, prin el însuși, pentru a stabili existența malpraxisului.
Trebuie analizat dacă unitatea sanitară și personalul medical au respectat obligațiile privind prevenirea, supravegherea și controlul infecțiilor, dacă au fost aplicate măsurile de igienă și sterilizare necesare și dacă pacientul a fost monitorizat și tratat corespunzător după apariția infecției.
În funcție de situație, pot deveni relevante condițiile de spitalizare, respectarea protocoalelor de prevenție, existența unor focare cunoscute, rezultatele analizelor microbiologice, momentul apariției simptomelor, tratamentul administrat și măsurile luate de unitatea medicală pentru limitarea consecințelor.
Răspunderea poate reveni, după caz, personalului medical, unității sanitare sau altor persoane implicate, în funcție de cauza concretă a prejudiciului și de obligațiile încălcate.
În practică, aceste cauze necesită o analiză atentă a documentației medicale și, de regulă, o evaluare de specialitate pentru stabilirea originii infecției, a conduitei care trebuia urmată și a legăturii de cauzalitate dintre eventualele deficiențe și prejudiciul suferit de pacient.
Prejudiciul suferit de pacient
Pentru angajarea răspunderii în materia malpraxisului medical nu este suficientă existența unei erori profesionale. Este necesar ca pacientul să fi suferit un prejudiciu real, determinat sau determinabil, ca urmare a conduitei medicale imputate.
Prejudiciul poate avea atât o componentă patrimonială, cât și una nepatrimonială. Din perspectiva prejudiciului patrimonial, pot fi avute în vedere, în funcție de situație, cheltuielile medicale suplimentare, costurile tratamentelor ulterioare, pierderile de venit, reducerea capacității de muncă, cheltuielile de recuperare sau alte consecințe economice generate de agravarea stării de sănătate.
Prejudiciul nepatrimonial poate privi suferința fizică și psihică, diminuarea calității vieții, afectarea autonomiei personale, imposibilitatea desfășurării activităților obișnuite, afectarea vieții familiale sau sociale și alte consecințe asupra vieții personale a pacientului.
În situațiile cele mai grave, atunci când conduita medicală a contribuit la decesul pacientului, pot exista pretenții formulate de persoanele îndreptățite, în condițiile legii, pentru prejudiciile proprii suferite ca urmare a decesului.
Întinderea prejudiciului trebuie dovedită prin probe adecvate, cum ar fi documente medicale, înscrisuri privind cheltuielile suportate, dovezi referitoare la veniturile pierdute, evaluări medico-legale sau alte mijloace de probă relevante.
Legătura de cauzalitate dintre eroarea medicală și prejudiciu
Pentru angajarea răspunderii în materia malpraxisului medical trebuie dovedit nu doar că a existat o conduită medicală necorespunzătoare și un prejudiciu, ci și că între acestea există o legătură de cauzalitate.
Cu alte cuvinte, trebuie stabilit că prejudiciul suferit de pacient este consecința conduitei medicale imputate și nu rezultatul exclusiv al bolii de bază, al unei complicații inevitabile, al unui risc inerent procedurii sau al unei alte cauze independente.
În practică, aceasta este una dintre cele mai dificile componente ale unui litigiu de malpraxis. De multe ori, pacientul avea deja o afecțiune gravă, iar analiza trebuie să distingă între evoluția naturală a bolii și consecințele unei eventuale erori medicale.
Pentru stabilirea legăturii de cauzalitate pot fi necesare expertize de specialitate, documente medicale complete, opinii medico-legale și analiza cronologică a investigațiilor, tratamentelor și evoluției stării de sănătate.
Răspunderea nu poate fi angajată doar pentru că rezultatul medical a fost nefavorabil. Este necesar ca probele să susțină, într-un grad suficient, faptul că prejudiciul este imputabil conduitei medicale analizate.
Ce probe sunt necesare într-un caz de malpraxis medical
n cauzele de malpraxis medical, probațiunea are un rol esențial. Existența unei suspiciuni sau a unui rezultat medical nefavorabil nu este suficientă; trebuie identificate și administrate probe care să permită verificarea conduitei medicale, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre acestea.
În primul rând, este importantă obținerea documentației medicale complete: foi de observație, bilete de externare, rezultate ale analizelor și investigațiilor, protocoale operatorii, scrisori medicale, recomandări, fișe de tratament, formulare de consimțământ informat și orice alte documente care reflectă evoluția pacientului și actele medicale efectuate.
Pot avea relevanță și documentele medicale ulterioare, mai ales atunci când prejudiciul a fost constatat sau tratat într-o altă unitate sanitară. Acestea pot fi utile pentru stabilirea agravării stării de sănătate, a necesității unor intervenții suplimentare și a consecințelor pe termen lung.
În funcție de natura cauzei, pot fi necesare expertize medico-legale sau expertize de specialitate, înscrisuri privind cheltuielile suportate, dovezi ale veniturilor pierdute, declarații de martori și orice alte mijloace de probă apte să clarifice împrejurările concrete.
O analiză juridică eficientă începe, de regulă, cu verificarea cronologică a documentelor medicale și identificarea exactă a momentului în care ar fi putut interveni eroarea profesională.
Expertiza medicală și rolul acesteia în dovedirea malpraxisului
n litigiile de malpraxis, expertiza medicală are, de regulă, un rol central, deoarece instanța trebuie să stabilească aspecte tehnice care depășesc evaluarea juridică propriu-zisă.
Prin expertiză se poate analiza dacă diagnosticul, tratamentul, intervenția sau conduita medicală au fost conforme cu regulile profesionale aplicabile, dacă existau alternative terapeutice rezonabile, dacă pacientul a fost monitorizat corespunzător și dacă prejudiciul invocat poate fi pus în legătură de cauzalitate cu actul medical contestat.
Importanța expertizei rezultă tocmai din faptul că simpla existență a unui rezultat nefavorabil nu dovedește eroarea medicală. Este necesară o evaluare de specialitate care să distingă între un risc inerent al procedurii, o complicație posibilă și o abatere de la standardul profesional.
În funcție de natura cauzei, pot fi relevante expertize medico-legale, opinii de specialitate sau alte evaluări tehnice, iar obiectivele formulate pentru expert trebuie stabilite cu atenție, astfel încât să clarifice aspectele esențiale ale răspunderii.
De asemenea, concluziile expertizei trebuie analizate împreună cu întreaga documentație medicală și cu celelalte probe administrate în cauză. O expertiză favorabilă sau nefavorabilă nu trebuie privită izolat, ci în contextul probator complet al dosarului.
Răspunderea medicului și a unității sanitare
În materia malpraxisului medical, răspunderea nu revine în mod necesar exclusiv medicului care a efectuat actul medical. În funcție de împrejurările concrete, poate fi angajată și răspunderea unității sanitare, a altor membri ai personalului medical sau a furnizorului de servicii medicale implicat în acordarea îngrijirilor.
Legea nr. 95/2006 reglementează răspunderea civilă a personalului medical pentru prejudiciile produse prin eroare profesională, dar și răspunderea furnizorilor de servicii medicale pentru prejudiciile cauzate pacienților în legătură cu activitatea medicală, în condițiile prevăzute de lege.
În practică, este necesar să se stabilească cine avea obligația profesională relevantă, cine a adoptat sau a executat conduita contestată și dacă prejudiciul rezultă dintr-o eroare individuală, dintr-o deficiență de organizare ori dintr-un cumul de factori.
Pot deveni relevante, de exemplu, modul în care unitatea sanitară a organizat activitatea medicală, existența personalului necesar, funcționarea echipamentelor, respectarea circuitelor și protocoalelor interne, asigurarea condițiilor de igienă și monitorizare, precum și modul în care au fost coordonate îngrijirile acordate pacientului.
De aceea, într-un litigiu de malpraxis este important ca analiza să nu se limiteze automat la conduita unui singur medic. Trebuie verificat întregul lanț al actului medical și stabilit, în raport cu probele, dacă răspunderea aparține unei persoane, unității sanitare sau mai multor participanți.
Despăgubirile care pot fi solicitate
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile răspunderii pentru malpraxis medical, pacientul poate solicita repararea integrală a prejudiciului suferit.
Despăgubirile pot acoperi atât prejudiciile patrimoniale, cât și prejudiciile nepatrimoniale. În categoria prejudiciilor patrimoniale pot intra, în funcție de situație, cheltuielile medicale suplimentare, costurile tratamentelor și intervențiilor ulterioare, cheltuielile de recuperare, pierderile de venit, diminuarea capacității de muncă sau alte consecințe economice produse de eroarea medicală.
Prejudiciul nepatrimonial poate justifica acordarea unor daune morale pentru suferința fizică și psihică, afectarea calității vieții, pierderea autonomiei, imposibilitatea desfășurării activităților obișnuite, afectarea vieții familiale și sociale sau alte consecințe asupra vieții personale a pacientului.
În caz de deces al pacientului, anumite persoane apropiate pot solicita, în condițiile legii, despăgubiri pentru propriul prejudiciu suferit prin pierderea victimei.
Cuantumul despăgubirilor nu este stabilit în mod automat și trebuie fundamentat prin raportare la natura și gravitatea prejudiciului, durata și intensitatea suferinței, consecințele asupra vieții pacientului și probele administrate în cauză.
În practică, o evaluare corectă a pretențiilor presupune corelarea documentelor medicale cu înscrisurile privind cheltuielile și veniturile pierdute, precum și cu elementele care dovedesc impactul concret al prejudiciului asupra vieții pacientului.
Termenele și prescripția în cazurile de malpraxis medical
În materia malpraxisului medical, respectarea termenelor este esențială, deoarece dreptul la acțiune nu poate fi exercitat nelimitat în timp.
În principiu, pretențiile civile sunt supuse regulilor generale privind prescripția extinctivă, însă momentul de la care începe să curgă termenul trebuie analizat în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, inclusiv momentul în care pacientul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența prejudiciului și persoana responsabilă.
În practică, această analiză poate fi dificilă atunci când prejudiciul nu devine evident imediat după actul medical, ci se manifestă ulterior, după apariția unor complicații, agravarea stării de sănătate sau efectuarea unor investigații suplimentare.
De asemenea, trebuie avut în vedere că demersurile administrative sau profesionale, sesizările adresate unor organisme medicale ori procedurile de constatare a unui posibil caz de malpraxis nu trebuie confundate cu introducerea acțiunii în instanță și nu produc, în toate situațiile, aceleași efecte asupra prescripției.
Din acest motiv, atunci când există suspiciunea unui caz de malpraxis, este recomandată analiza juridică a situației cât mai devreme, pentru a identifica termenul aplicabil și pentru a evita pierderea dreptului de a solicita despăgubiri.”
Aici aș fi atentă să nu trecem în pagină un termen numeric rigid fără analiză, pentru că în materia răspunderii medicale pot apărea nuanțe privind momentul de început al prescripției și natura exactă a pretenției.
Ce trebuie să faci dacă suspectezi un caz de malpraxis medical
Atunci când există suspiciunea unui caz de malpraxis, primul pas este păstrarea și obținerea documentației medicale complete. Pacientul are dreptul de acces la datele și documentele medicale care îl privesc, iar aceste înscrisuri reprezintă baza oricărei analize juridice și medicale ulterioare.
Este recomandată solicitarea copiilor după foaia de observație, biletele de externare, rezultatele analizelor și investigațiilor, protocoalele operatorii, scrisorile medicale, recomandările, fișele de tratament, formularele de consimțământ informat și orice alte documente relevante.
De asemenea, este utilă păstrarea tuturor documentelor medicale ulterioare, mai ales dacă pacientul a fost evaluat sau tratat într-o altă unitate sanitară după apariția prejudiciului.
În paralel, trebuie păstrate dovezile privind cheltuielile suportate, veniturile pierdute, tratamentele suplimentare și orice alte consecințe patrimoniale ale situației medicale.
Înainte de formularea unei plângeri sau a unei acțiuni în instanță, este utilă o analiză juridică și medicală a documentelor, pentru a stabili dacă există indicii reale ale unei erori profesionale, ce persoane sau entități ar putea răspunde și ce cale procedurală este adecvată.
Este important ca demersurile să fie făcute fără întârzieri nejustificate, atât pentru conservarea probelor, cât și pentru respectarea termenelor legale.
Cum abordez un litigiu de malpraxis medical
Un litigiu de malpraxis medical trebuie pregătit pornind de la documentația medicală și de la cronologia exactă a evenimentelor, nu doar de la existența unui rezultat nefavorabil.
Primul pas este identificarea actului medical contestat, a obligației profesionale pretins încălcate și a prejudiciului concret suferit de pacient. Ulterior, trebuie analizat dacă există o legătură de cauzalitate între conduita medicală și prejudiciu și dacă această legătură poate fi susținută prin probe medicale și tehnice.
În funcție de particularitățile cauzei, pot fi necesare solicitarea documentelor medicale complete, formularea unor obiective de expertiză, obținerea unor opinii de specialitate, evaluarea prejudiciului patrimonial și nepatrimonial și identificarea tuturor persoanelor sau entităților care ar putea răspunde.
Strategia trebuie să țină cont și de calea procedurală adecvată, de termenele aplicabile și de raportul dintre eventualele demersuri administrative, profesionale și judiciare.
În cauzele de malpraxis, pregătirea probatoriului este decisivă. O cerere bine fundamentată trebuie să explice nu doar ce s-a întâmplat, ci și de ce conduita medicală este imputabilă, ce prejudiciu a rezultat și prin ce mijloace de probă pot fi demonstrate aceste elemente.
Când este recomandat să consulți un avocat
Este recomandată consultarea unui avocat cât mai devreme atunci când există suspiciunea că un act medical, un diagnostic, un tratament sau o intervenție a produs un prejudiciu care ar fi putut fi evitat prin respectarea conduitei profesionale corespunzătoare.
Intervenția juridică este cu atât mai importantă atunci când pacientul nu deține documentația medicală completă, există neclarități privind cauza prejudiciului, sunt implicate mai multe cadre medicale sau unități sanitare, prejudiciul este grav ori există riscul împlinirii unui termen de prescripție.
O analiză juridică timpurie permite identificarea documentelor care trebuie solicitate, a probelor care trebuie conservate, a persoanelor sau entităților care ar putea răspunde și a demersurilor care pot fi făcute în mod util.
În cauzele de malpraxis, pregătirea dosarului înainte de formularea acțiunii este esențială, întrucât succesul litigiului depinde în mare măsură de modul în care sunt documentate eroarea profesională, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre acestea.