Ce presupune, ce greșeli trebuie evitate și care sunt soluțiile legale
Divorțul este, pentru mulți, perceput ca finalul tuturor problemelor juridice dintre soți. În realitate, încetarea căsătoriei nu înseamnă automat și rezolvarea situației patrimoniale. Partajul bunurilor și al datoriilor este o procedură distinctă, cu reguli proprii, iar necunoașterea acestora generează cele mai multe conflicte post-divorț.
În practică, foștii soți confundă frecvent bunurile comune cu bunurile proprii, datoriile comune cu cele personale sau egalitatea cotelor cu egalitatea contribuțiilor. Aceste confuzii duc, de multe ori, la pierderi patrimoniale greu sau imposibil de reparat.
Momentul la care se raportează partajul
Un aspect esențial, dar adesea ignorat, este momentul la care se stabilește masa bunurilor și a datoriilor supuse partajului. Legea este clară: partajul se raportează la data încetării regimului matrimonial, nu la data introducerii acțiunii în instanță.
Regimul matrimonial încetează, de regulă, la data rămânerii definitive a hotărârii de divorț. În anumite situații, instanța poate reține o dată anterioară, atunci când se dovedește existența unei separații de fapt relevante. Bunurile dobândite ulterior acestui moment nu intră în masa partajabilă.
Ce bunuri intră în partaj
Fac obiectul partajului bunurile dobândite în timpul căsătoriei, indiferent de numele pe care au fost achiziționate și indiferent de contribuția aparentă a fiecăruia dintre soți. Titularul din acte nu este decisiv, iar această realitate surprinde de multe ori părțile implicate.
În practică, intră frecvent în partaj:
- apartamente sau case cumpărate pe numele unui singur soț;
- autoturisme achiziționate în rate;
- economii, conturi bancare, investiții;
- părți sociale sau acțiuni dobândite în timpul căsătoriei.
Ceea ce contează nu este forma, ci momentul dobândirii și caracterul comun al bunului.
Bunuri care nu se partajează
Nu toate bunurile ajung automat în partaj. Sunt excluse bunurile proprii, precum cele dobândite prin moștenire sau donație, bunurile de uz personal, cele dobândite înainte de căsătorie sau după divorț, precum și bunurile care înlocuiesc bunuri proprii, prin mecanismul subrogației reale.
În astfel de situații, dovada caracterului de bun propriu revine celui care îl invocă. Lipsa probelor conduce, de regulă, la includerea bunului în masa partajabilă.
Cotele de contribuție și mitul împărțirii „50%-50%”
Deși regula de principiu este egalitatea cotelor, aceasta nu trebuie înțeleasă ca o regulă rigidă. Instanța poate stabili cote diferite, atunci când se dovedește o contribuție inegală la dobândirea și conservarea bunurilor comune.
Contribuția nu este limitată la aportul financiar. Munca în gospodărie, creșterea copiilor, sprijinul acordat carierei celuilalt soț sau renunțarea temporară la activitatea profesională sunt forme reale de contribuție, recunoscute de jurisprudență.
👉 Contribuția este una economică, domestică și morală, nu exclusiv bănească.
Partajul datoriilor – problema ignorată cel mai des
Un aspect adesea trecut cu vederea este că partajul nu privește doar bunurile, ci și datoriile. O analiză incompletă poate genera consecințe serioase.
Sunt considerate datorii comune acele obligații asumate pentru nevoile familiei, precum creditele pentru locuință, împrumuturile destinate bunurilor de folosință comună sau cheltuielile curente ale gospodăriei.
În schimb, rămân datorii personale acele obligații contractate în interes exclusiv personal, fără acordul celuilalt soț și fără un beneficiu patrimonial comun, precum și obligațiile rezultate din fapte ilicite personale.
Este important de subliniat că o datorie pe numele unui singur soț nu este automat o datorie personală. Calificarea depinde de scop și de beneficiu, nu de titularul formal.
Cum se poate realiza partajul
Partajul poate fi realizat pe cale amiabilă sau judiciară. Atunci când există acord, procedura este mai rapidă, mai puțin costisitoare și poate fi finalizată notarial sau prin hotărâre judecătorească.
În lipsa înțelegerii, partajul se realizează în instanță, implicând expertize, evaluări și administrarea de probe. În funcție de complexitatea situației patrimoniale, procedura poate dura o perioadă semnificativă de timp.
Greșeli frecvente care costă
În practică, apar frecvent erori precum renunțarea „de bună-credință” la partaj, semnarea unor acorduri fără evaluare juridică, ignorarea datoriilor comune, subevaluarea bunurilor sau neinvocarea contribuției reale.
Multe dintre aceste greșeli sunt ireversibile și produc efecte pe termen lung.
Legătura dintre partaj și executarea silită
Partajul poate deveni un instrument eficient de protecție față de creditori, dar, dacă este realizat necorespunzător, se poate transforma într-un risc suplimentar. Un partaj defectuos poate expune bunuri care anterior erau protejate sau poate facilita urmărirea silită.
Partajul bunurilor și al datoriilor este o procedură juridică complexă, care nu se limitează la împărțirea unor bunuri, ci presupune o analiză atentă a contribuțiilor, obligațiilor și riscurilor patrimoniale.