Existența unui portofoliu de investiții nu înseamnă că activele care îl compun sunt protejate în cazul declanșării unei executări silite.
O persoană poate deține acțiuni, obligațiuni, unități de fond, criptomonede sau alte active financiare și, în același timp, poate avea o datorie pentru recuperarea căreia creditorul dispune de un titlu executoriu. Într-o asemenea situație apare, în mod firesc, întrebarea: poate creditorul să urmărească și investițiile debitorului?
În principiu, răspunsul este afirmativ. Faptul că anumite sume de bani au fost transformate în investiții nu le scoate, prin acest simplu fapt, din patrimoniul debitorului și nici nu le conferă o protecție specială față de creditori. Cu toate acestea, modalitatea concretă în care poate fi realizată executarea diferă semnificativ în funcție de natura activului.
Din acest punct de vedere, există o diferență importantă între instrumentele financiare deținute prin intermediul unui broker sau al unui alt intermediar financiar și criptomonede, în special atunci când acestea din urmă sunt păstrate într-un portofel asupra căruia titularul exercită direct controlul.
Diferența nu privește atât posibilitatea juridică a urmăririi, cât, mai ales, posibilitatea identificării, indisponibilizării și valorificării efective a activului.
1. Pot fi executate silit acțiunile deținute la bursă?
Da. Codul de procedură civilă permite urmărirea silită nu numai a sumelor existente în conturile bancare ale debitorului, ci și a altor drepturi și active cu valoare patrimonială. Potrivit art. 781 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pot face obiectul popririi: „sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană”.
Legiuitorul menționează, așadar, în mod expres titlurile de valoare și bunurile mobile incorporale. Din această perspectivă, existența unui portofoliu de acțiuni sau a altor instrumente financiare nu împiedică, prin ea însăși, executarea silită.
În funcție de natura instrumentelor financiare, de modalitatea în care acestea sunt deținute și evidențiate, precum și de infrastructura prin intermediul căreia sunt tranzacționate, măsurile de executare pot implica brokerul, intermediarul financiar, custodele ori o altă entitate care ține evidența drepturilor respective. Prin urmare, ideea potrivit căreia banii investiți la bursă ar fi automat protejați de executarea silită este greșită.
2. Cum poate ajunge creditorul la portofoliul de investiții?
În cazul executării silite civile, existența unei creanțe nu este suficientă, în sine, pentru ca un creditor să poată dispune direct de activele debitorului.
Este necesar ca executarea silită să fie declanșată în baza unui titlu executoriu, cu respectarea procedurii prevăzute de Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 782 alin. (1) C.proc.civ., poprirea se înființează, la cererea creditorului, de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel în care debitorul își are domiciliul sau sediul.
În cadrul procedurii de executare, dacă este identificată o terță persoană care deține pentru debitor bunuri sau drepturi susceptibile de urmărire, aceasta poate dobândi calitatea de terț poprit.
În cazul unui portofoliu de investiții, o asemenea situație poate apărea în raport cu intermediarul prin intermediul căruia sunt administrate sau evidențiate activele respective.
Efectul esențial al popririi este indisponibilizarea valorilor urmărite, în limita necesară realizării creanței pentru care se efectuează executarea, împreună cu accesoriile și cheltuielile de executare.
Din momentul înființării popririi, terțul poprit nu mai poate ignora măsura dispusă de executor și trebuie să respecte obligațiile pe care Codul de procedură civilă i le impune.
3. Asta înseamnă că acțiunile sunt vândute imediat?
Nu în mod necesar. Trebuie făcută distincția între indisponibilizarea activului și valorificarea acestuia.
Scopul executării silite este recuperarea creanței creditorului. Dacă pentru realizarea acesteia este necesară valorificarea instrumentelor financiare urmărite, procedura va trebui efectuată în funcție de natura acestora și cu respectarea atât a normelor de executare silită, cât și, după caz, a reglementărilor specifice pieței de capital.
Prin urmare, nu este riguros să spunem că orice poprire asupra unui cont de investiții conduce, automat și instantaneu, la vânzarea întregului portofoliu.
Consecințele concrete depind de valoarea debitului urmărit, de tipul instrumentelor financiare, de modul în care acestea sunt deținute, precum și de actele de executare efectiv dispuse în dosarul de executare.
Principiul rămâne însă același: activele financiare nu sunt exceptate de la executare numai pentru faptul că reprezintă investiții.
4. Se aplică acțiunilor limita de 1/3 sau 1/2 aplicabilă salariului?
Nu. Aceasta este una dintre confuziile întâlnite frecvent în practică. Art. 729 C.proc.civ. instituie anumite limite speciale pentru urmărirea salariilor, pensiilor și a altor venituri periodice destinate asigurării mijloacelor de existență ale debitorului.
Astfel, în principiu, asemenea venituri pot fi urmărite:
- până la jumătate din venitul lunar net, pentru obligații de întreținere sau alocație pentru copii;
- până la o treime din venitul lunar net, pentru alte datorii.
În cazul existenței mai multor urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși, ca regulă, jumătate din venitul lunar net.
Aceste limite au însă o justificare socială evidentă: protejarea unei părți din venitul periodic necesar traiului debitorului.
Un portofoliu de acțiuni nu reprezintă, prin simplul fapt al existenței sale, un asemenea venit periodic destinat asigurării mijloacelor de existență.
În consecință, nu se poate porni de la premisa că numai o treime din valoarea acțiunilor ar putea fi urmărită, după modelul aplicabil salariului.
Firește, executarea trebuie să rămână circumscrisă creanței urmărite, accesoriilor acesteia și cheltuielilor de executare. Existența unei datorii de o anumită valoare nu justifică realizarea unei executări peste limitele necesare pentru acoperirea sumelor datorate.
5. Ce se întâmplă dacă datoria este către ANAF?
Atunci când vorbim despre creanțe fiscale, procedura nu este realizată de un executor judecătoresc potrivit regulilor obișnuite ale Codului de procedură civilă, ci de organul de executare silită fiscală, în condițiile Codului de procedură fiscală.
Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală conține, de altfel, o reglementare foarte clară în această privință.
Potrivit art. 236 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, sunt supuse executării silite prin poprire inclusiv titlurile de valoare și alte bunuri mobile necorporale deținute sau datorate debitorului de către terțe persoane.
Prin urmare, nici din perspectiva executării fiscale portofoliul de investiții nu beneficiază de o imunitate specială.
Art. 236 prevede, de asemenea, că poprirea se înființează de organul de executare silită printr-o adresă comunicată terțului poprit, iar acesta are obligația, în condițiile legii, de a indisponibiliza bunurile mobile necorporale poprite.
Regula este, așadar, expres prevăzută și în materia creanțelor fiscale.
6. Dar criptomonedele pot fi executate silit?
Situația criptomonedelor este mai complexă. Faptul că un activ există exclusiv în format digital nu înseamnă că el este, din punct de vedere juridic, lipsit de valoare patrimonială și, implicit, imun la urmărirea creditorilor.
Criptoactivele pot avea o valoare economică determinabilă și pot face parte din patrimoniul unei persoane. În lipsa unei dispoziții legale care să le declare neurmăribile, nu există un principiu general potrivit căruia criptomonedele ar fi protejate împotriva executării silite.
Problema reală este alta. În cazul criptomonedelor, posibilitatea juridică de urmărire și posibilitatea practică de executare nu se suprapun întotdeauna cu aceeași ușurință ca în cazul unui cont bancar sau al unui portofoliu de instrumente financiare administrat de un intermediar identificabil.
7. Criptomonede deținute pe o platformă versus criptomonede păstrate în self-custody
În practică, trebuie făcută o distincție importantă.
Criptomonedele deținute printr-un furnizor sau o platformă.
Atunci când criptoactivele sunt păstrate prin intermediul unei platforme sau al unui furnizor de servicii de criptoactive care administrează contul ori custodia activelor, există un intermediar identificabil.
Din perspectiva executării, existența unui asemenea intermediar poate facilita identificarea și indisponibilizarea activelor, însă procedura concretă va depinde de mai mulți factori: sediul furnizorului, jurisdicția în care acesta funcționează, regimul juridic aplicabil, forma în care sunt deținute activele și posibilitatea juridică de recunoaștere și punere în executare a măsurii respective.
Prin urmare, nu orice platformă străină poate fi tratată, pur și simplu, în același mod ca o bancă sau ca un intermediar financiar cu sediul în România.
Criptomonedele aflate într-un portofel propriu self-custody
Situația este diferită atunci când titularul își păstrează criptoactivele într-un portofel asupra căruia exercită direct controlul, fără ca un terț să dețină activele pentru acesta.
Într-o asemenea situație nu există, în sensul clasic al popririi, un intermediar căruia executorul să îi poată transmite pur și simplu o adresă de poprire pentru indisponibilizarea activului.
Acest lucru poate face executarea semnificativ mai dificilă din punct de vedere practic.
Nu înseamnă însă că activul devine neurmăribil din punct de vedere juridic.
Dacă existența și apartenența criptoactivelor sunt identificate, acestea rămân active patrimoniale care pot prezenta relevanță într-o procedură de executare, iar conduita debitorului trebuie analizată inclusiv prin raportare la obligațiile sale în cadrul executării silite.
Cu alte cuvinte, dificultatea de identificare a unui activ nu trebuie confundată cu existența unei protecții legale a acelui activ.
8. Poate executorul să afle că deții criptomonede?
Nu există un răspuns unic. Sistemul financiar tradițional permite, în general, identificarea mai ușoară a conturilor, a sumelor și a relațiilor dintre debitor și instituțiile financiare. În cazul criptoactivelor, situația poate necesita o analiză mai complexă.
Existența acestora poate rezulta, în anumite situații, din relațiile debitorului cu furnizorii de servicii de criptoactive, din operațiunile realizate între conturile bancare și platformele respective, din documentele sau informațiile obținute în condițiile legii ori din alte elemente care permit identificarea patrimoniului debitorului.
Trebuie subliniat că transparența specifică anumitor registre blockchain nu este același lucru cu identificarea titularului unui anumit portofel. Blockchain-ul poate permite urmărirea unor tranzacții, dar asocierea unei anumite adrese cu o persoană fizică determinată presupune, de regulă, existența unor informații suplimentare.
Din acest motiv, executarea asupra criptoactivelor poate fi, în practică, mai dificilă decât poprirea unui cont bancar sau a unor active deținute printr-un intermediar financiar.
9. Dificultatea executării criptomonedelor nu înseamnă că acestea pot fi ascunse creditorilor
Această precizare este importantă. Faptul că un anumit activ este mai greu de identificat sau urmărit nu conferă debitorului dreptul de a desfășura operațiuni menite să împiedice în mod fraudulos realizarea drepturilor creditorului.
Situația juridică trebuie analizată distinct de la caz la caz, în funcție de momentul efectuării operațiunilor, existența executării silite, natura actelor încheiate de debitor și scopul acestora.
A transforma sau transfera active exclusiv pentru a le sustrage urmăririi creditorilor poate genera consecințe juridice care depășesc cu mult problema inițială a executării silite.
Din acest motiv, înaintea efectuării unor operațiuni patrimoniale importante în contextul existenței unei executări silite, este recomandabilă analizarea situației juridice concrete.
10. Acțiuni versus criptomonede: care este diferența din perspectiva executării?
Diferența poate fi sintetizată astfel:
Acțiunile și celelalte instrumente financiare deținute printr-un intermediar sunt, de regulă, mai ușor de identificat și indisponibilizat, deoarece există una sau mai multe entități reglementate care țin evidența activelor sau a drepturilor investitorului.
Criptomonedele păstrate printr-un furnizor de servicii de criptoactive se află într-o situație intermediară. Există un terț identificabil, dar posibilitatea concretă de executare depinde și de jurisdicția și regimul juridic aplicabile furnizorului respectiv.
Criptomonedele deținute direct de titular, în self-custody, pot ridica dificultăți suplimentare de identificare și indisponibilizare, tocmai pentru că nu există un terț custode asupra căruia să poată opera mecanismul clasic al popririi.
În toate aceste situații însă, regula de plecare este aceeași: simpla transformare a banilor într-un alt tip de activ nu îl scoate, de principiu, din patrimoniul debitorului și nu îl transformă într-un bun protejat față de creditori.
11. Ce trebuie verificat atunci când investițiile au fost afectate de o executare silită?
Faptul că un activ poate fi urmărit nu înseamnă că orice act de executare este, în mod automat, legal.
Într-un dosar concret trebuie verificată întreaga procedură: existența și întinderea titlului executoriu, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței atunci când legea impune aceste condiții, încuviințarea executării, competența executorului, prescripția dreptului de a obține executarea silită, cuantumul debitului și al cheltuielilor de executare, bunurile efectiv indisponibilizate, precum și respectarea limitelor și formalităților prevăzute de lege.
În măsura în care executarea este nelegală, debitorul dispune, în condițiile legii, de contestația la executare, însă aceasta este supusă unor termene procedurale care pot fi foarte scurte.
De aceea, primirea unei adrese de poprire sau constatarea blocării unui cont de investiții nu ar trebui tratată exclusiv ca o problemă tehnică între investitor și broker. Este necesar să fie analizat dosarul de executare și temeiul juridic al măsurii.
În concluzie, cțiunile, obligațiunile, alte instrumente financiare și criptoactivele nu constituie, prin natura lor, un patrimoniu separat și protejat de creditorii titularului.
În cazul acțiunilor și al instrumentelor financiare deținute prin intermediari, cadrul juridic al executării este relativ clar, Codul de procedură civilă prevăzând expres posibilitatea popririi titlurilor de valoare și a altor bunuri mobile incorporale.
Și în cazul creanțelor fiscale, art. 236 din Codul de procedură fiscală permite expres urmărirea prin poprire a titlurilor de valoare și a altor bunuri mobile necorporale.
În cazul criptomonedelor, problema este mai puțin una privind posibilitatea lor de principiu de a fi urmărite și mai mult una legată de identificarea titularului, localizarea juridică a activului, existența unui intermediar și modalitatea efectivă prin care acesta poate fi indisponibilizat și valorificat.
Așadar, întrebarea corectă nu este neapărat „pot fi executate silit investițiile mele?”, deoarece, în principiu, răspunsul este afirmativ.
Întrebările relevante sunt: ce tip de activ este urmărit, cine îl deține sau îl administrează, prin ce procedură poate fi indisponibilizat și, mai ales, dacă executarea silită declanșată împotriva debitorului respectă toate condițiile prevăzute de lege.
Prezentul material are caracter exclusiv informativ și prezintă, în termeni generali, anumite aspecte referitoare la executarea silită a activelor financiare. El nu reprezintă consultanță juridică și nu poate înlocui analiza situației concrete a debitorului, a titlului executoriu și a actelor de executare efectuate într-un anumit dosar.